Acest website utilizeaza cookies-uri. Inchide mesajul | Detalii cookies


  1. Este posibil sa solicit si sa obtin un extras de carte funciara pentru un imobil care nu e pe numele meu?

    Orice persoana poate solicita un extras de carte funciara pentru orice imobil de pe raza judetului Timis. Este necesar sa stiti numarul de carte funciara si numarul top/cadastral. Pentru a solicita extrasul, va puteti prezenta la sediul OCPI Timis, de luni pana joi, intre orele 8:30 - 12:30, completati formularul tip pe care vi-l punem la dispozitie, achitati taxa de 20 de lei si in ziua urmatoare, intre orele 14:00 - 16:00, veti ridica extrasul.

  2. Cum pot identifica numarul de carte funciara sau numarul cadastral al unui imobil dupa adresa?

    Pentru identificarea numarului de carte funciara sau a numarului cadastral dupa adresa, este necesar sa va prezentati la sediul OCPI Timis, in cadrul programului de acces la sala de studiu, respectiv de luni pana joi, intre orele 11:00 - 12:00. Aici veti completa formularul tip al cererii si veti intra in sala de studiu, unde, cu sprijinul colegilor nostri, se va identifica numarul cadastral / numarul de carte funciara, pe baza planurilor cadastrale si a registrelor de carte funciara. Menntionam ca pentru obtinerea unui extras de carte funciara este necesara cunoasterea numarului de carte funciara al imobilului. Tariful pentru consultarea documentelor din arhiva la sala de studiu este de 10 lei / 15 minute.

  3. Cat reprezinta in metri patrati un iugar? Cati stanjeni intra intr-un metru patrat ?

    1 iugar este echivalent cu 5755 metri patrati 1 stanjen patrat este echivalent cu 3,59665 metri patrati

  4. In cazul in care un bloc compus din apartamente proprietate personala nu este intabulat si daca nu sunt de acord toti proprietarii sa plateasca expertiza in vederea intabularii, un apartament se poate intabula individual ?

    Primul pas este intabularea blocului si deschiderea unui CF colectiv. Acest lucru se solicita de catre asociatia de proprietari, de aceea, ar trebui sa se discute in primul rand cu administratorul si cu presedintele asociatiei. De asemenea, trebuie contactate persoane fizice sau juridice autorizate sa execute lucrari de cadastru, din judetul de resedinta pentru a vedea care sunt costurile pe care le implica un asemenea demers. Exista posibilitatea de de a se face intabularea individual, cu conditia de a suporta costurile pentru intabularea blocului, de aceea trebuie sa se afle in primul rand care sunt aceste costuri.

  5. In conditiile in care pentru un teren primit prin reconstituire nu s-a efectuat intabularea in timpul vietii proprietarului, iar dupa decesul acestuia trebuie facuta succesiunea, cat costa operatiunea de intabulare. Exista facilitati pentru persoanele cu venituri reduse?

    Problema are mai multe aspecte: - succesiunea nu este conditionata de intabulare, deci succesiunea se poate efectua la un birou notarial si fara a avea intabularea, iar tarifele sunt cele pe care le practica fiecare birou notarial - in privinta intabularii, daca se doreste a fi facuta, aceasta este optiunea proprietarului. Intabularea este absolut necesara doar daca se doreste vanzarea terenului sau efecturea unei anumite tranzactii cu el. In cazul in care se doreste efectuarea intabularii, proprietarul trebuie sa se adreseze unei persoane fizice sau juridice autorizate sa execute lucrari de cadastru, acestia avand propriile lor tarife. Intabularea titlului de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara este gratuita. Inscrierea certificatului de mostenitor, insa, se plateste, iar tariful se calculeaza in momentul inscrierii.

  6. Exista vreo dispozitie conform careia dupa ce ai cumparat o proprietate trebuie sa o intabulezi intr-un anumit termen ?

    Din punctul de vedere al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu exista o prevedere care sa oblige la intabulare intr-un anumit termen. Intabularea reprezinta optiunea proprietarului. Trebuie precizat insa ca proprietarul nu va putea efectua nicio operatiune cu respectiva proprietate - de ex vanzare sau alte operatiuni - fara a fi inscris in cartea funciara. De asemenea, proprietarul trebuie sa se intereseze care sunt obligatiile sale din punct de vedere fiscal cu privire la declararea proprietatii, insa acestea nu fac obiectul activitatii OCPI. In ceea ce priveste strict atributiile OCPI, el isi poate intabula proprietatea oricand doreste.